Suntem un atom...

"Truman Burbank: Good morning, and in case I don't see ya, good afternoon, good evening, and good night!"

As fi putut sa continuu cu povestea de zilele trecute destul de mult, dar la un moment dat m-as fi repetat cu siguranta. De ce oare?

M-am gandit eu in zilele astea fara lumina dimineata si cu multa lume necunoscuta in jur ca oricat de mult am sustine ca fiecare e unic, la fel de mult ar trebui sa fim de acord si cu faptul ca fiecare se repeta, are obiceiuri, modele si metode de actiune pe care le foloseste zi de zi, uneori prea des ca sa mai realizeze, sau ca sa mai poata schimba ceva. In termeni negativi, am putea spune ca ideea principala e monotonia, dar privind lucrurile altfel...

In fiecare zi mergand spre facultate vad un batran tipand in fata unui sediu de partid. Are par lung, barba carunta si se imbraca aproape hippie uneori. Niciodata nu inteleg ce spune, dar mereu tipa, protesteaza in felul lui acolo si mereu e ocolit de trecatori.

In fiecare dimineata mergand la serviciu vad un batran care sta langa intrarea metroului la geamul unei florarii, sprijinit cu ambele maini in bastonul cafeniu de parca s-ar odihni dupa ore intregi de drum. Mereu ma priveste cand traversez pe rosu in graba si totusi n-am reusit pana acum sa inteleg altceva din privirea lui.

In fiecare zi trec pe langa o statie de autobuz unde asteapta un om tot timpul cu doua sacosi in maini, niciodata urcand in vreun autobuz. In fiecare dimineata vad masina rosie care aduce paine la magazinul din colt, in fiecare zi soarele rasare la est, in fiecare zi soarele apune la vest...

Am vazut cand eram doar un mucos un film cu Jim Carey – The Truman Show. Mi-a placut de-atunci, dar nu prea intelegeam toate semnificatiile ideii de a transforma viata cuiva intr-un show regizat inca de la nastere. Acum, adaugand putin vis, putina paranoia si putina observatie as putea spune asta despre vietile noastre in general. Sunt prea multe evenimente care nu depind de noi si totusi ne afecteaza, sunt prea dese ocaziile in care aceleasi persoane fie au cel mai mare noroc, fie cel mai mare ghinion, sunt prea multi care fac prea multe si platesc prea putin. Concluzia e ca fie traim intr-o lume cu probleme ereditare, fie regizorul face un film despre o asemenea lume.
Dar daca stam si privim totul de la distanta ochiului odihnit, s-ar vedea de fapt ca noi suntem REGIZORUL, noi ne impingem unii pe altii, ne suportam unii pe altii, ne iubim, ne uram si oricat de separati am fi ca mentalitate, caracter, personalitate, distanta in mii de kilometri, formam un TOT in mijlocul caruia au loc interactiuni ce il pastreaza in miscare, chiar daca miscarea asta e uneori repetitiva. Suntem un atom...
Acum cateva zile am inteles ce tipa batranul din fata partidului...baiatul lui a murit in evenimentele din ’89 doar ca sa poata exista libertatea oamenilor care nu au facut nimic pentru el. Batranul din fata florariei si-a pierdut toata familia intr-un accident de masina...un om a trecut pe rosu intr-o zi. Omul din statia de autobuz a pierdut procesul de divort si custodia copiilor lui pe motivul ca ar fi fost un sot rau si nu si-ar fi ajutat sotia cu bagajele cand era insarcinata...OBicei, OBsesie – incep la fel.